Dureri de spate și dureri musculare

La un moment dat pe parcursul vieții, cei mai mulți dintre noi ne vom confrunta cu dureri de spate și musculare. Odată cu înaintarea în vârstă, probabilitatea de a ne confrunta cu durerea crește.

Iată câteva informații despre cum se resimte durerea, cauzele durerii și tratamentele care pot ameliora durerea de spate și musculară.

Durerea de spate (lombalgia) este un tip comun de durere. Cauzele frecvente ale lombalgiei includ:

  • Leziuni produse la ridicarea unor obiecte
  • Mișcări incorecte
  • Activitate fizică insuficientă
  • Postură defectuoasă
  • Supraponderabilitate
  • Tensiune musculară (care poate fi cauzată de stres)

Ce este de făcut

  • Odihniți-vă și așteptați ca leziunile să se vindece.
  • Aplicați gheață pe luxații sau întinderi și lăsați să acționeze 10 minute, reaplicând la 1-2 ore în primele 48 de ore de la producerea leziunii.
  • Dacă este posibil, aplicați compresie pe luxație sau întindere în primele 48 de ore.
  • Mențineți zona lezată ridicată și sprijinită cu o pernă pentru a reduce umflătura.
  • Încercați un medicament antiinflamator.
  • Consultați medicul. Dacă nu sunteți sigur, ar fi bine să consultați un medic referitor la durerea de spate și musculară care vă supără.

Ce este de evitat

  • În cazul unei întinderi sau a unei leziuni musculare, nu aplicați căldură și nu masați zona în primele zile.
  • Luați o pauză de la exercițiile fizice. Deși exercițiile fizice sunt importante pentru recuperarea mușchiului lezat, nu se cunoaște cu certitudine când ar fi optim să se reia practicarea acestora. Adresați-vă medicului sau fizioterapeutului pentru recomandări punctuale.

Durere de genunchi și durere de șold

Durerea la nivelul genunchiului poate avea cauze multiple, inclusiv luxații, întinderi, fisuri și, în unele cazuri, fracturi sau artrită. Simptomele asociate leziunilor genunchiului includ:

  • Tumefacție
  • Durere
  • Laxitate articulară (senzația de hipermobilitate la nivelul articulației)
  • Incapacitatea de a îndrepta piciorul
  • Durere în spatele rotulei

În mod similar, și durerea la nivelul șoldului poate avea o multitudine de cauze, inclusiv leziunea și artroza. Printre simptomele asociate afecțiunilor șoldului se numără:

  • Durere în zona inghinală
  • Durere în zona coapsei sau a genunchiului
  • Rigiditate sau senzație de reducere a razei de mișcare
  • Durere la ridicarea greutăților.

Medicul este cel care trebuie să identifice cauza durerii de genunchi și șold și va recomanda abordarea terapeutică corespunzătoare.

Durere de umăr și la nivelul gâtului

Durerea de umăr este frecventă și se manifestă în profunzimea articulației, în spatele sau în fața umărului sau chiar în partea superioară a brațului. Poate avea diferite cauze, inclusiv:

  • Leziune sau întindere
  • Probleme în alte zone ale corpului care provoacă durere radiantă
  • Leziuni produse din activitate manuală, sport sau mișcări repetitive
  • Postură defectuoasă
  • Artroză
  • Lipsa utilizării (de exemplu, după producerea unei leziuni)

Gâtul susține capul și este o parte extrem de mobilă a corpului. Printre cauzele frecvente ale durerii de gât se numără postura defectuoasă, artroza și leziunile.

Durerea articulară cauzată de artroză

Artroza este o boală cronică (pe termen lung) a articulațiilor care poate avea simptome care fluctuează sau progresează în timp. Simptomele includ:

  • Durere care se agravează la activitate
  • Rigiditate articulară care persistă mai puțin de 30 de minute dimineața
  • Articulații care pocnesc și trosnesc la mișcare
  • Articulații care par că „cedează”

Luxații și întinderi

Luxațiile și întinderile sunt afecțiuni ale țesuturilor moi care afectează mușchii, tendoanele și ligamentele. Întinderile lezează mușchii sau tendoanele, de obicei ca urmare a unei căderi, răsuciri sau supraîntinderi. Simptomele includ durere, spasme musculare și slăbiciune musculară.

Luxațiile, pe de altă parte, sunt cauzate de întinderea ligamentelor, uneori chiar ruptura acestora. Simptomele tipice sunt durerea, învinețirea, umflarea și inflamația care pot limita capacitatea de mișcare a unui membru sau a unei articulații.

Prevenirea durerii corporale

Reduceți la minimum riscul de rănire accidentală adoptând tehnici de ridicare sigure, purtând echipament și accesorii de protecție potrivite activității pe care o desfășurați și evitând pericolele de împiedicare. Daca aveți mai mult de 45 de ani, sunteți supraponderal(ă) sau ați avut leziuni musculare sau articulare în trecut, consultați periodic medicul pentru a detecta afecțiuni precum artroza.

Când să consultați medicul

Adresați-vă medicului dacă vă confruntați cu o durere intensă, dacă ați suferit o leziune sau dacă vă îngrijorează durerea pe care o resimțiți.

Nu amânați vizita la medic dacă durerea persistă sau se agravează sau dacă aveți și alte simptome.