Sari la conținut
Nurofen
Închide
  • Nurofen
  • Adulți

    • Dureri de cap
    • Dureri musculare
    • Durerile de spate
    • Dureri dentare
    • Dureri menstruale
    • Răceală și Gripă

    Copii

    • Febra la copii
    • Dureri de cap la copii
    • Răceala și gripa la copii
    • Despre durerea la copii
    • Dureri dentare la copii
  • Dureri de spate și musculare
  • Sfaturi pentru dureri
  • Copii
  • Produse
  1. Acasa
  2. Sfaturi pentru dureri
  3. Adulți

Cauzele și simptomele durerilor de șold: Ghidul complet

Șoldurile noastre au articulații puternice, stabile și foarte mobile, însă nu este neobișnuit să avem dureri de șold, în special cu vârsta.

Adulți
None

Aflați în continuare despre numeroasele motive frecvente ale durerilor de șold:

  • Care sunt cele mai frecvente cauze ale durerilor de șold?
  • Ar trebui să vă îngrijoreze durerile de șold?
  • Cum să gestionați durerile de șold ușoare
  • Întrebări frecvente

Care sunt cele mai frecvente cauze ale durerilor de șold?

Există multe cauze posibile și diferite ale durerilor de șold. Una dintre ele poate fi un traumatism sau o problemă îndelungată, ca artrita. Unele dintre cele mai frecvente cauze ale durerilor de șold și simptomelor acestora includ:

  • Entorse sau întinderi după activități fizice intense sau repetitive. Puteți avea dureri, inflamație sau vânătăi.
  • Fracturi de șold după o cădere sau un traumatism. O fractură provoacă probabil dureri severe și vă împiedică să vă mișcați șoldul sau să suportați greutatea pe partea afectată.

Unele probleme de lungă durată ale șoldului pot include:

  • Osteoartrită, provocată de ruperea cartilajului de la capetele oaselor și uneori apariția unor excrescențe osoase care provoacă roșeață și inflamație. Simptomele includ dureri articulare, rigiditate și, la unele persoane, inflamație, sensibilitate și un trosnet sau scrâșnet la mișcarea articulației. Durerea se agravează de obicei în timpul deplasării sau după deplasare. Osteoartrita afectează în general persoanele cu vârsta peste 45 de ani.
  • Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună care provoacă dureri, umflarea și rigiditatea articulațiilor, care se pot agrava dacă nu vă mișcați timp îndelungat. Durerile de șold pot fi ușoare până la moderate și se pot dezvolta treptat în timp sau în câteva zile. Poliartrita reumatoidă este mai frecventă la femei, la fumători și la persoanele care au un istoric familial cu această boală.

Ar trebui să vă îngrijoreze durerile de șold?

Există multe cauze ale durerilor de șold care trebuie diagnosticate și tratate de medic. Dacă aveți îngrijorări, trebuie să vă adresați medicului.

Când să vă adresați unui medic

  • Dacă durerile de șold vă împiedică activitățile normale sau vă afectează somnul
  • Dacă durerile de șold se agravează sau se repetă
  • Dacă simțiți rigiditatea șoldului mai mult de 30 de minute după ce vă treziți

Când să solicitați ajutor imediat sau să sunați la 112

  • Dacă aveți dureri de șold grave, apărute brusc, fără să fi căzut și fără o lovitură
  • Dacă șoldul este umflat și se simte fierbinte
  • Dacă pielea din jurul șoldului și-a schimbat culoarea
  • Dacă aveți dureri de șold, o stare generală de rău și temperatură ridicată sau aveți o stare febrilă și frisoane

Când să sunați la 112 sau să mergeți la UPU

  • Dacă aveți dureri de șold severe după o cădere sau lovitură
  • Dacă nu puteți să mergeți sau să vă lăsați greutatea pe picior
  • Dacă simțiți o amorțeală sau pierdere a senzațiilor la nivelul șoldului sau după un traumatism

Cum să gestionați durerile de șold ușoare

Multe dintre cauzele durerilor de șold trebuie abordate de un medic, însă entorsele, întinderile și leziunile minore pot fi în general tratate acasă. Puteți încerca următoarele:

Repaus: În cazul unei entorse sau întinderi, s-ar putea să aveți nevoie de odihnă și repaus de la exercițiile fizice timp de 2 sau 3 zile, dacă durerea vă împiedică să vă mișcați.

Tratament la rece: Încercați să aplicați o pungă de gheață (sau o pungă de mazăre congelată) învelită într-un prosop pe zona dureroasă până la 20 de minute la intervale de 2-3 ore, doar ziua, în primele 2 sau 3 zile. (Nu lăsați compresele reci pe corp în timpul somnului.)

Mișcări ușoare: Imediat ce durerea începe să se atenueze, puneți-vă în mișcare articulațiile și mușchii pentru a evita apariția rigidității. Dacă puteți, încercați să efectuați cu regularitate exerciții de întindere pentru șolduri. Este bine să vă mențineți mobilitatea dacă puteți, dar este important să nu exagerați și să evitați să puneți prea mare presiune sau să forțați șoldul, precum și mișcările repetitive care pot agrava durerea Adresați-vă unui medic dacă durerea se agravează sau vă împiedică să vă mișcați.

Medicamente pentru durere și inflamație

  • Analgezicele pot ajuta la ameliorarea durerii de șold.

Fizioterapie și masaj

  • Fizioterapia sau masajul vă pot ajuta să vă recăpătați mobilitatea dacă aveți artrită sau alte tipuri de dureri de șold sau medicul vă poate recomanda fizioterapia pentru recuperare și pentru a vă îmbunătăți rezistența și mobilitatea după operație.

Gestionarea greutății corporale

  • Dacă sunteți supraponderal(ă), scăderea în greutate poate ajuta la reducerea presiunii asupra articulațiilor șoldului, în special dacă aveți artrită. Dacă vă este greu să vă gestionați greutatea corporală, discutați cu medicul dumneavoastră sau cu dieteticianul despre strategiile eficiente care vă pot ajuta.

Întrebări frecvente

Cum îmi dau seama dacă durerile de șold sunt grave?

Durerea severă, lovitura provocată de cădere sau durerea constantă nu sunt singurele motive pentru care trebuie să vă adresați medicului dacă aveți dureri de șold.

Care este principala cauză a durerilor de șold?

Durerile de șold pot avea mai multe cauze, citiți în continuare despre unele dintre cele mai frecvente cauze, aici

În ce situație ați avea nevoie de o artroplastie de șold?

Poate fi necesară o intervenție chirurgicală pentru a repara, întări sau înlocui o articulație de șold, dacă leziunile semnificative asupra acesteia provoacă dureri severe și persistente.

Cum se simte artrita șoldului?

Poliartrita reumatoidă duce la umflarea dureroasă și rigiditatea articulațiilor și se poate agrava o perioadă de timp în mod neașteptat (așa-numitele „puseuri”). Rigiditatea articulațiilor poate persista mai mult de 30 de minute dimineața. Osteoartrita șoldului poate duce la durere, rigiditate, umflare și sensibilitate și poate provoca probleme de mobilitate a șoldului, asociate cu un trosnet sau scrâșnet la mișcarea articulației. Este posibil să nu apară rigiditate dimineața sau aceasta să dispară în mai puțin de 30 de minute. Citiți mai multe despre osteoartrită aici

Referințe:

  1. NHS. Hip pain in adults. Page last reviewed: 11 March 2022. Accessed: February 2024. https://www.nhs.uk/conditions/hip-pain/
  2. Versus Arthritis. Hip pain. Causes, exercises, treatments Accessed: February 2024. https://www.versusarthritis.org/about-arthritis/conditions/hip-pain/
  3. NHS. Broken Hip. Page last reviewed: 08 February 2023. Accessed: February 2024. https://www.nhs.uk/conditions/hip-fracture/
  4. NHS. Osteoarthritis. Page last reviewed: 20 March 2023. Accessed: February 2024. NHS. https://www.nhs.uk/conditions/osteoarthritis/
  5. NHS. Rheumatoid Arthritis. Page last reviewed: 08 March 2023. Accessed: February 2024. https://www.nhs.uk/conditions/rheumatoid-arthritis/
  6. NHS. Sprains and strains. Page last reviewed: 10 February 2021. Accessed: February 2024. https://www.nhs.uk/conditions/sprains-and-strains/
  7. NICE Clinical Knowledge Summary. Sprains and Strains. Last revised: September 2020. Accessed: February 2024. https://cks.nice.org.uk/topics/sprains-strains/
  8. NICE Clinical Knowledge Summary. Greater Trochanteric Pain Syndrome. Last revised: September 2023. Accessed: February 2024. https://www.nice.org.uk/topics/greater-trochanteric-pain-syndrome/background-information/definition/
  9. NHS. About Ibuprofen for Adults. Page last reviewed: 18 November 2021. Accessed: February 2024. https://www.nhs.uk/medicines/ibuprofen-for-adults/about-ibuprofen-for-adults/
  10. Nurofen Express 200mg Liquid Capsules. Patient Leaflet. Last updated on emc: 11-Mar-2021. Accessed February 2024. https://www.medicines.org.uk/emc/product/5635/pil
  11. Nurofen Joint & Back Pain Relief Max Strength 10% Gel. Patient Leaflet. Last updated on emc: 08-Dec-2015. Accessed: February 2024. https://www.medicines.org.uk/emc/product/2969/pil

Informații importante

Acest articol are rol informativ și nu are intenția de a înlocui recomandările medicale. Informațiile prezentate pe aceste pagini de Internet nu sunt concepute în scopul diagnosticării sau al prescrierii unui tratament. Adresați-vă medicului sau farmacistului.

Descoperiți mai multe produse din gama noastră

  • Nurofen SR 300 mg Comprimate Cu Eliberare Prelungită

    Citește mai multe despre produsul Nurofen SR 300 mg comprimate cu eliberare prelungită și despre cum te poate ajuta.
    Durere de spate Durere de spate
    Nurofen SR 300 mg comprimate cu eliberare prelungită - 12 comprimate
  • Nurofen 200 mg Emplastru Medicamentos

    Citeste mai multe despre produsul Nurofen Emplastru Medicamentos 200mg si despre cum te poate ajuta.
    Dureri musculare și reumatice Dureri musculare și reumatice
    Nurofen 200 mg Emplastru Medicamentos
Show 1 of 2
Vezi gama completă de produse

Doriți să aflați mai multe sfaturi?

  • Durerea: ce este, cauze, tipuri și metode de tratament

    Indiferent de vârstă, cu toții am experimentat măcar o dată în viață durerea. Aflați din acest articol ce este, mai exact, durerea, de câte tipuri poate fi, cauzele sale frecvente, cum o puteți calma și când este cazul să vă îngrijorați.
    Informații utile Informații utile
    Durerea: ce este, cauze, tipuri și metode de tratament
  • Alimentație pentru a lupta împotriva inflamației și durerii

    ​​Multe persoane se confruntă zilnic cu dureri cauzate de migrene, artrită și diverse afecțiuni cronice și se află în căutarea unui remediu eficient, care să nu aibă efecte secundare. Pe lângă un tratament medicamentos pentru reducerea durerilor acute, există anumite alimente care ajută la ameliorarea stării de sănătate.​​
    Informații utile Informații utile
    Alimentație pentru a lupta împotriva inflamației și durerii
  • Cum acționează durerea: 3 lucruri pe care trebuie să le cunoașteți

    Cu toții avem dureri la un moment dat, fie ele dureri chinuitoare de spate, crampe musculare sau rigiditate cervicală, dureri acute, moderate precum nevralgii și migrene, toate fiind neplăcute. Partea bună este faptul că durerea joacă un rol important în cadrul sistemului de apărare al organismului - este modul prin care organismul avertizează cu privire la existența unei leziuni și încurajează protecția contra afecțiunilor ulterioare. În ciuda rolului de protecție, durerea poate fi distrugătoare. Pe lângă impactul asupra activităților zilnice, poate induce insomnii. Înțelegerea modului în care acționează durerea este primul pas în identificarea soluțiilor de gestionare și calmare.
    Informații utile Informații utile
    Cum acționează durerea: 3 lucruri pe care trebuie să le cunoașteți
Show 1 of 3
Vezi toate articolele
Africa
South Africa
Asia
Singapore
Europe
AustriaBelgiumBulgariaCroatiaCzech RepublicFranceGermanyGreeceHungaryIrelandItalyNetherlandsPolandPortugalRomaniaSlovakiaSpainUnited Kingdom
Oceania
AustraliaNew Zealand
Regions
  • Termeni și condiții
  • Notificare privind confidențialitatea
  • Politica de cookie-uri
  • Contact
  • Hartă site
  • De ce Nurofen?

CONTACTAȚI-NE

Pentru a raporta o reacție adversă, sunaţi la serviciul telefonic de relaţii cu clienţii +40 21 529 6700, sau contactați-ne prin email la adresa: consumerhealth_ro@reckitt.com. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct la Agenția Națională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din România. Pentru detalii legate de raportarea reacțiilor adverse, vă rugăm să consultați  site-ul  www.anm.ro.

Aceste medicamente se pot elibera fără prescripţie medicală. Se recomandă citirea cu atenţie a prospectului sau a informaţiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate şi/sau neutilizate se consideră deşeuri periculoase. Viza de publicitate nr. 7668/12.09.2025

© 2026 Reckitt Benckiser - Toate drepturile rezervate. Această pagină web se adresează publicului larg din România.