1. Durerea este personală

Deși simțim cu toții durere, fiecare persoană are propria limită. O durere agonizantă pentru o persoană poate fi tolerabilă, pentru o altă persoană nu. De ce simțim durerea în mod diferit? Genele, hormonii, așteptările și starea emoțională determină în egală măsură modul în care creierul interpretează semnalele de durere transmise de organism.

Durerea diferă de celelalte senzaţii ca simţul tactil, mirosul sau auzul. Se manifestă instantaneu și este greu de descris sau de interpretat. Deci este o experienţă subiectivă, cu o componentă emoţională şi una senzorială.

Întrucât durerea este o experiență personală, modalitățile specifice de gestionare a durerii ar putea să nu funcționeze pentru toată lumea. De obicei, cea mai bună strategie pentru o calmare eficientă este o acțiune rapidă împotriva durerii, de exemplu utilizarea unui antiinflamator eliberat fără prescripție medicală conceput pentru a reduce inflamația.

2. Durerea are o componentă mentală

Durerea este controlată de sistemul nervos și reprezintă un proces complex. Există patru mecanisme care acţionează durerea: fibrele nervoase, receptorii durerii, măduva spinării şi creierul.

În funcţie de întensitatea unor stimuli externi, fibrele nervoase produc răspunsuri chimice diferite care influenţează modul în care sunt interpretate senzaţiile. Când primim un stimul fizic, ne activăm receptorii nociceptivi ai durerii, iar fibrele nervoase declanşează semnalul de alarmă pentru receptorii durerii. Astfel se trimit impulsuri prin intermediul nervilor la măduva spinării, iar semnalele ajung la creier, de unde se îndreaptă spre talamus pentru o interpretare neurologică şi conştientă.

Cu ajutorul cortexului este identificată originea durerii şi are loc un proces de comparare a senzației respective cu alte tipuri de durere. Semnalul este trimis către talamus și se obține un răspuns emoțional, care poate să genereze reacții mentale precum mânie, frustrare, tristețe, uneori chiar și plâns.

Modul în care resimțiți durerea poate fi afectat și de emoții. Dacă sunteți neliniștit sau deprimat veți fi mai sensibil la durere. Pe baza cercetărilor s-a stabilit că simplul fapt că unei persoane i se induce starea de nefericire, spre exemplu prin prezentarea de imagini triste, este suficient pentru coborârea pragului de suportare a durerii.

Pe de altă parte, starea emoțională vă poate ajuta în calmarea durerii. Emoțiile puternice cum ar fi bucuria sau frica pot distrage temporar persoanele de la resimțirea durerii. S-a demonstrat de asemenea că meditația este utilă. Starea profundă de relaxare pe care o produce poate ameliora uneori durerea prin concentrarea atenției în altă parte și prin reducerea percepției durerii.

3. Durerea are mai multe surse

Cunoașterea naturii durerii este cheia pentru o calmare eficientă. Există două tipuri de durere - la nivelul țesuturilor și la nivelul nervilor.

Durerea la nivelul țesuturilor (sau nociceptivă) este provocată de leziuni ale țesuturilor organismului. Când vă tăiați sau vă luxați o gleznă, substanțele chimice denumite prostaglandine sunt eliberate de țesuturile afectate și declanșează un lanț de evenimente care dau naștere la inflamații. Semnele inflamației: senzație de căldură, durere, roșeață și umflare. Acestea avertizează organismul pentru vindecarea țesuturilor afectate. Prostaglandinele fac de asemenea ca terminațiile nervoase din țesuturi (nociceptori) să fie mai sensibile la durere, motiv pentru care resimțiți durerea la nivelul țesuturilor.

Al doilea tip de durere este durerea la nivelul nervilor (sau neuropată). Nervii constituie sistemul electric al organismului - aceștia transmit în mod constant mesaje, inclusiv semnale de durere, între creier și restul corpului. Leziunile la nivelul nervilor, creierului sau măduvei spinării pot modifica modul în care sunt transmise aceste semnale. Anumite leziuni sau afecțiuni, cum ar fi diabetul, pot afecta nervii și pot cauza dureri neuropate, resimțite ca furnicături, amorțeală sau uneori durere intensă.

Durerea poate fi localizată, iradiată sau referită. O durere este localizată atunci când persoana bolnavă poate să indice exact punctul de pe corp unde resimte acea durere. Dacă însă simte că durerea urmează un parcurs de-a lungul unei porţiuni a corpului (de exemplu, o durere de spate se întinde spre zona lombară) este vorba despre o durere iradiată. Când apare o durere cutanată de întindere neprecizată și fără o localizare clară, înseamnă că este o durere referită.​

Cunoașterea înseamnă putere

Există tratamente pentru un ﷟HYPERLINK "https://www.nurofen.ro/produsele-noastre/adul%C8%9Bi/clasic/nurofen-forte-400-mg-drajeuri/", datorită multitudinii de factori obiectivi și subiectivi care determină experiența durerii. Sunt numeroase cauze ale apariției senzațiilor de durere, așa că este indicat să vă informați și să observați cu atenție semnalele transmise de organism.

Înțelegând mai bine cum acționează durerea, aveți șanse mai mari de a o gestiona și de a colabora cu medicii pentru identificarea unor strategii care asigură calmarea durerii și îmbunătățirea calității vieții.