Supozitoare 3Luniplus
Supozitoare 3Luniplus
Supozitoare 3Luniplus
Copii

Nurofen pentru copii supozitoare 60 mg, 3 luni+

Nurofen pentru copii supozitoare 60 mg, 3 luni + este eficient în reducerea febrei și calmarea durerii.

Nurofen pentru copii supozitoare conține ibuprofen, contribuind la reducerea rapidă a febrei copilului. Acest medicament asigură de asemenea calmarea eficientă şi a durerilor frecvente.  Având aceeaşi eficacitate ca Nurofen pentru copii suspensie orală, supozitoarele sunt opţiunea adecvată atunci când copilul vomită.

Compară produsul
 IMPRIMARE
ADECVAT PENTRU
  • tratamentul simptomatic al durerilor uşoare până la moderate
  • tratamentul simptomatic al febrei
COMPOZIȚIE
Conține 60 mg ibuprofen per supozitor | Conține grăsimi solide | Nu conține alcool, aspartam sau gluten
GHID DE DOZAJ

DOZARE:

Vârsta*:

3‒9 luni (greutate medie 6‒8kg), doză: 1 supozitor

9 luni‒2 ani (greutate medie 8‒12,5kg), doză: 1 supozitor

* Repetați administrarea dozei la intervale de 6 - 8 ore în funcție de necesități. Nu depășiți doza recomandată. Nu administrați medicamentul bebelușilor sub vârsta de 3 luni.

DOZA MAXIMĂ PENTRU 24 DE ORE
Maximum 4 doze într-un interval de 24 de ore
ÎNAINTE DE UTILIZARE

Consultați medicul în cazul în care:

  • Copilul suferă de astm.
  • Copilul ia și alte medicamente care conțin ibuprofen, acid acetilsalicilic (aspirină) sau alte medicamente antiinflamatore sau ia orice alte medicamente în mod regulat.
  • Simptomele copilului persistă pentru mai mult de 72 de ore.
A NU SE ADMINISTRA
  • La bebeluși sub vârsta de 3 luni.
  • La copii care suferă de ulcer stomacal sau de alte afecțiuni gastrice.
  • La copii care suferă de afecțiuni hepatice, renale sau cardiace.
  • La copii care au o reacție alergică la ibuprofen, acid acetilsalicilică (aspirină) sau alte medicamente antiinflamatore. În cazul în care copilul are o reacție alergică, întrerupeți administrarea și consultați imediat medicul.
  • În cantități care depășesc doza recomandată. Utilizarea în exces poate fi dăunătoare.
ÎNTREBĂRI FRECVENTE
Nurofen pentru copii 60 mg supozitoare pe scurt:
  • Nu administrați medicamentul bebelușilor sub vârsta de 3 luni
  • Citiți întotdeauna prospectul (păstrați cutia pentru utilizările viitoare)
  • Nu depășiți niciodată doza recomandată
Î: Cum mă pot asigura de faptul că îi administrez copilului doza corectă de Nurofen pentru copii 60 mg supozitoare ?

La administrarea Nurofen pentru copii 60 mg supozitoare, recomandăm întotdeauna să citiți prospectul.În cazul în care aveți îndoieli cu privire la doza corectă pentru copilul dumneavoastră, cereți sfatul medicului sau al farmacistului.

Î: Care este cel mai bun mod de a lua Nurofen pentru copii 60 mg supozitoare ?

Nurofen pentru copii 60 mg supozitoare  este conceput numai pentru utilizare pe termen scurt. Dacă simptomele copilului persistă pentru mai mult de 72 de ore, consultați medicul.

Î: Copilul meu poate lua Nurofen pentru copii 60 mg supozitoare dacă suferă de astm?

Majoritatea copiilor care suferă de astm pot lua Nurofen pentru copii 60 mg supozitoare însă în cazul în care copilul este sensibil la ibuprofen, aspirină sau alte antiinflamatoare, nu utilizați acest produs.

Î: Pot să administrez copilului Nurofen pentru copii 60 mg supozitoare dacă ia și alte medicamente?

Este important să știți că anumite medicamente pot interacționa cu ibuprofenul (ingredientul activ din Nurofen pentru copii 60 mg supozitoare ), și pot afecta modul de acțiune  al acestuia sau pot genera efecte secundare. Așadar, în cazul în care copilul dumneavoastră ia și alte medicamente, este bine să consultați medicul înainte de a-i administra Nurofen pentru copii 60 mg supozitoare .

MAI MULTE INFORMAȚII

Nurofen pentru copii supozitoare 60 mg, 3 luni+ este eficace în calmarea mai multor tipuri de durere cum sunt: 

  • tratamentul simptomatic al durerilor de intensitate uşoară până la moderată
  • tratamentul simptomatic al febrei